revolutia 100% romaneasca de pe ulita. ianuarie 2012

In decembrie 1989, nenea Mitru si-a facut bagajul sa plece cu trenul la Bucuresti, sa lupte pentru libertate... Dar a avut un scandal monstru cu muierea si, pana au terminat ei cu revolutia de acasa, s-a terminat si cea din capitala. In anii  40, tinerel cum era, adapostea luptatorii impotriva comunismului in sura si mereu era cu bagajul facut sa plece cu ei in munti! Dar, de fiecare data,  ii facea ma-sa cate o revolutie personala, de auzea toata ulita, toti vecinii si toti securistii, incat nu-i mai trebuia nimanui sa isi faca de lucru cu ea! Azi dimineata era la poarta, cu o bucatica de tricolor prinsa stangaci in piept, cu un ac de siguranta ruginit. "Nu mai am nici pe cine sa ma certe ca vreau sa plec sa fac revolutie, dar nu mai am nici putere sa ma duc nicairea. Atata mai poci face: sa ies la poarta cu bucata asta de tricolor pe care o am rupta dintr-un steag de cand eram copchilandru... Dar sa stiti, nu crez toate balivernele estea de pe la televizor. Nu de aia ies in ulita! Si nu-mi mai arde nici sa ma duc cine stie pe unde sa arunc eu cu piatra! Sau sa scriu bazaconii pe ziduri de cladiri vechi (asta-i semn clar ca oamenii aia n-au niciun respect fata de Romania pentru care zic ei ca "lupta" ). Sa ma duc sa ce? Sa schimb pe cine, cu cine?  Stiu bine cum era pe vremea mea: am fost aprigi, ne iubeam neamul, aveam credinta in Dumnezau, si ne puneam pieptul dezbracat in fata baionetelor si pustilor pentru tarisoara asta! Am fugit in munti ca sa nu lasam comunismul sa dea peste noi, sa ne murdareasca sufletele si luptam de acolo cum ne pricepeam mai bine! Bunicii nostri isi mutau clopotele bisericilor in carute, prin desisul padurilor, ca sa nu renunte la credintele lor. Au murit unul cate unul. Si astia de-am mai ramas, vorghim ca Moise in pustiu: nu ne ia nimeni in sama! Copchii mei si nepotii is crescuti de comunisti - stiu povesti urate din fabrici, furtisaguri, ploconeli, coloana vertebrala cocarjata, imediat arunca cu o bordura de trotuar dupa tine - din te miri ce nimic! Sunt ca niste oi, manate de fluierul unui cioban pe care nu-l vad, dar il aud in vant! Dar nu fluierat dintr-acelea din Miorita! Din ala de stadion! Copchii mei habar n-au in ce cred si pentru ce sa lupta!  Ei zic ca-s evoluati. Io zic ca-s evoluati prost! Nepotii or dat cu nasul de Occident si de Americani cu toate ororile lor, cu droguri, femei despuiate, criminali, asociatii care tin in puf si fac revolutii pentru cani si mate, in timp ce oamenii mor la usa lor de foame... Is numa pentru ei! Si asa de indiferenti, ca imi vine sa ii carchesc!
Dar am un stranepot tare istet, sa stiti! Si crez, cu toata inima mea de roman, ca singura noastra sansa este sa ii crestem pe estia mici cum ne cresteau ai nostri: cu respect fata de neam, de traditii, de credinte si valorile noastre autentice! In pas cu vremurile estea moderne, sa nu credeti ca-s inapoiat: cu televizoarele, calculatoarele si telefoanele care sunt acum. Daca astea-s vremurile, mergem in pas cu ele! Dar nu renuntam la tot ce e al nostru, pe o bucata de matase chinezeasca... Dimpotriva: tribe sa ne luptam in ii de canepa,cu laibare de lana pe noi, sa ne luptam romaneste, cu Dumnezau Dragutu in suflet, pentru dreptate si lumina! Si sa vezi atuncea neam sanatos! Sa vezi cum or purta toti tricolorul la chept cand s-or urca in avioane si cum or desena cu spreiuri pe pareti portrete de bunici cu inimi si curcubee, nu cruci negre si capete de morti. Sa vezi atuncea cum, de bucurie, or sa dea si muntii aur si strafundurile bogatii si pamantul roade si apa o sa hie buna si primavara-primavara si toamna-toamna!  Asa ca, asta-i revolutia care ne tribuie: sa ne uitam la noi in ograda si sa facem curatenie aici, ca sa putem lasa copchii sa alerge in voie si in curu gol, fara teama de murdarire! Sa-i ducem la biserica si sa ii imprietenim cu Griguta, capra vecinului! Eu fac revolutie in fiecare zi la mine in curte si pe ulita! Si ma doare sufletul in fiecare zi cand vaz tinerii cum trec si uita sa dea un ziua-buna, cum se injura si cum rad de camasa mea brodata de mama acum 100 de ani, cu simbolul Coloanei Infinitului... Si le zic, revolutionat, in fiecare zi, ca neamul asta nu-i un neam de traista, asa cum se oglindeste in ei!  O sa fac revolutie si la alegeri, cand o sa il stampilez pe ala care o sa le zica mai bine despre legea educatului copchiilor! Doamne-ajuta!" isi face o cruce sanatoasa, opreste mana cu palma deschisa in dreptul inimii, apoi isi scoate caciula veche de astrahan, saluta politicos, se intoarce sontac-sontac in baston, intra in ograda si lasa poarta intredeschisa. Il vad cum se duce spre curticica animalelor, inganand apasat: "Facem si noi o revolutie, fratilor? Facem o revolutie sa ne pomeneasca toata lumea asta? Facem, manca v ar tata sufletul vostru? Da, revolutie: hai sa latram, hai sa latram! Hai Maresale, nu hi puturos!" Cei doi catei asmutati prieteneste incep sa latre si sa faca tumbe, gainile se impleticesc printre picioarele batranului si se scutura cu zgomot, doi porumbei aterizeaza si ei in ograda usor mirati, din grajd se aude un muget curajos... incet incet se alatura "revolutiei" si cainii vecinilor. Zarva de seara este completata de un sunet prelung de clopot! Mosul Mitru iese iar la poarta: "Na, ca o mai murit un revolutionar de-al nostru! Asta o facut razboiu, revolutia, scoala de icoane pe sticla pentru copii si dadea pensia la un baiat de cioban istet, sa il trimeata la scoala! Ma duc sa-i aprinz o lumanare, sa aiba lumina pe drum..."