jurnal de razboi (1916 - 1918) - adaptare dupa Serafim Cretu, PARAU

transcriere si adaptare, Alina Zară.

‎Eram foarte veseli si cu curaj. Dar femeile, fetele si toti acei care ramaneau acasa, plangeau dupa noi. Noi, avand sange rece, de ostasi ai Tarii Romanesti, am trecut prin multime lacrimand, cantand si strigand: Sa traiasca Romania! 

Plecarea

Azi, dumineca, in 14 August, ajunul Sfintei Marii, noi plecam in campanie. Timpul este foarte frumos, dar ranitele sunt foarte grele, din cauza ca sunt cu toata tinuta de campanie. Oh, tare se incurajeaza ostasul roman cand aude "ura" si iar "ura". In furie am plecat din satul Nehoias. Numai in "ura" si in chiote. Toti eram cu curaj, toti chiuiam si strigam "ura". Dar femeile din Nehoias, toate erau cu lacramile pe obraz, plangand. Si se inchinau ca Dumnezeu sa ne ajute sa venim sanatosi acasa. Iar noi, din asta, strigam tot mai tare si tot mai tare chiuiam. 

Mergem si ajungem la Podul Negru, dincolo de satul Nehoias, unde era trenul de lupta. Cand am ajuns acolo si ne-am intalnit cu camarazii nostri, sa fi auzit atunci cum rasunau vaile de chiotele si strigatele noastre de "ura". Am plecat mai departe, cu totii, impreuna. Mergeam pe drum si vorbeam cu camarazii mei ce ne asteapta la granita, in noaptea urmatoare. Mergem in sir. Drumul este foarte obositor, caci este o caldura foarte mare. Incepem sa obosim, pentru ca ranitele erau foarte grele si ne intrau bratele lor prin umeri. Am mers asa, drum de vreo 5 km. Apoi ne-au dat 10 minute repaos, de am mai rasuflat si ne-am mai racorit. Apoi am plecat iar! Dupa un drum de un ceas, am ajuns in satul Broasca, unde era si Regimentul 12 Cantemir. Erau si ei gata de plecare si am pornit mai departe impreuna. Mergeam cu vioiciune si o placere nespusa. Nu ne pasa ca mergem la razboi. Ne apropiam de baile Siriului. Timpul este frumos, dar incepe a se racori pentru ca se apropie seara. A sosit ceasul 6 si noi eram aproape de granita, la 3 km! Ne-am oprit. Amandoua regimentele. Si, in urma noastra a venit si artileria. Am stat in repaos pana cand au venit Bucatariile, ca sa luam masa de seara. Dar, ce sa vezi, pana cand sa ajunga cazanele, a venit si D. General Comandant al Brigadei a 12 a, a strans toti ofiterii si le-a dat ordinile necesare pentru actiunea de trecere a frontierei. Nici nu am mai apucat sa se dea jos cazanele din caruta, ca am auzit semnalul de plecare. Am lasat totul pe loc si am plecat. Inainte de plecare, toticapii de pluton au strans plutoanelein cerc si le-au spus la oameni ce ordine aveau de dus la indeplinire. Unii s-au cam descurajat, dar noi ii incurajam si au mai prins curaj. La plecare au ramas toate cazanele cu mancare. Din cauza ca nu a fost timp sa le mancam s-au varsat pe camp. Am plecat nemancati, dar nici nu prea ne era foame. La toti ni se cam taiase pofta de mancare. Ni se comunicase ca la ora 8 o sa fim la granita si la 9  sa facem trecerea. La 9 am fost la Pichetul de Graniceri Romani. S-a dat numaidecat ordin sa mearga toata lumea in soapta, si in liniste am trecut dincolo de Pichet. Dar, ce sa vezi, pana la granita ungureasca mai avea drum de 5 km. Ne-am dus vre-un km si ne-am intors inapoi, din cauza ca nu am apucat bine. Ne-am intors la Pichet si am luat-o pe o poteca. Am mers asa, cre-o 3 km. Era o intuneceala de nu iti vedeai mana dinaintea ochilor. Dar noi mergeam intr-o liniste de nu ne auzeau decat pasarelele de pe marginea potecutii. Deodata ajungem la o ghereta de graniceri romani. De acolo am luat-o la dreapta si am urcat pe o coasta. Dar ce coasta, de te suiai ca pe casa si cadeai numai in nas. Ne-am suit pe dealul acela trei sferturi de ora. Cand am ajuns in varf am dat de o sosea. Ne-am oprit acolo si am stat in repaos. Au inceput sa apara companii din toate partile. Dupa 10 minute am pornit iar cale de vre-o jumatate de ceas. Si am dat peste o rampa unde era granita. Am luat o spre Miaza Noapte, adica spre Transilvania. Am mers mai mult pas alergator decat incet. Supa alta jumatate de ceas am vazut ca ne apropiem de niste cladiri  foarte mari, unde era vama ungureasca.

Prima lupta 

 Nu mai mergem mult si ne pomenim cu focuri foarte repezi. Cand ne-am apropiat de transeie ungurilor, ei au inceput un foc foarte repede in trupa noastra care era in coloana de mars pe sosea. Nici nu stiam ca acolo sunt transei si  ne-a luat o groaza auzind cum huieste valea aceea pe care eram. S-a deschis foc puternic din partea inamicului, dar fara mari succese, cu toate ca nu stiam de unde vin focurile. Am observat de unde se tragea, insa a fost foarte rau de ai nostri pentru ca inaintau in coloana de mars, iar ungurii au tras din transei in gramada, vre-o jumatate de ceas. Vazand ca noi suntem forte superioare lor, au luat-o la fuga. Companiile care erau atacate erau compania 9, 10 si 8. Cele doua companii dinainte au primit mai multe focuri. Noi, compania 5 eram tocmai la urma si in timpul cand s-a dat atacul eram in dreptul Jandarmeriei unguresti si ne-am adapostit in santul drumului. In timpul cand sedeam adapostiti, Domn sublocotenent Vasiliu Aurel, comandantul companiei, ma trimite pe mine cu 5 oameni si un sergent sa inspectam Jandarmeria. Ne ducem si gasim o lampa aprinsa si umblam cu ea din odaie in odaie. Nu gasim pe nimenea, dar nu plecasera cu mult inainde de a intra noi, caci erau paturile calde. Numai deodata ne trezim cu un sanitar si cu un ranit. In timpul acela vine si maiorul si medicul regimentului. Au tras la noi pentru ca era lumina. Am intrat inauntru si au inceput sa il panseze. Si au inceput sa vina raniti. Ne cam speriasem si noi, dar nu au fost mai multi de 14-15. Au incetat focurile. Nu mult dupa aceea s-a dat ordin ca toate trupele sa se retraga inapoia vamii unguresti si sa stea in repaos. Ca sa se odihneasca oamenii. Dar sa stea in coloana de mars, pe sosea si sa se culce. Dar cum sa te culci daca noi eram numai in bluze si cu ranitele in spinare. Tremuram de frig ca varga. Si cum era sa dormi pe teritoriu strain? Eram la 5km de granita noastra, pe teritoriu inamic. Cand s-a facut ziua era o ceata foarte deasa, o roua foarte groasa si un frig de la toti ne tremurau dintii in gura. 

Nu mult dupa ce s-a crapat de ziua si a rasarit soarele a inceput sa se mai incalzeasca. Dl General Sanatescu, care era cu noi impreuna cu Dl. Loc. Col. Brezeanu, s-au limbat printre noi toata noaptea. Si uite asa a trecut o noapte pe teritoriul inamic. Dimineata a venit si regimentul 9 obuze de artilerie si regimentul 11 artilerie si regimentul 16 artilerie. Din fiecare regiment au asezat cate o baterie in bataie, pentru a bombarda transeile inamice ce se aflau in fata noastra, noi banuindu/le ocupate. Nu au apucat sa traga nici macar un tun, ca numai ce auzim 3 bubuituri puternice! Facusera explozie niste dinamite care erau puse la neste poduri si pe care le-au aruncat in aer ungurii! Si au distrus soseaua pe care trebuia sa inaintam noi! S-a dat ordin ca toata trupa sa se adune in ordine si sa plecam. Am dat prin satul Crasna spre Sita Buzaului. In timp ce noi inaintam, ungurii sa vedeu pe neste dealuri cum fugeau in fuga mare! Erau pe acolo numai romani, ungurii fugisera. Noi inaintam cu iuteala si fara frica! Nu ne temeam de nimenea. Pe drumul pe care inaintam era numai carne de porc, lazi cu cartuse, fel de fel de unelte portative, sarma de telefoane de campanie. Am gasit si arme aruncate, ca nu mai puteau fugi cu ele! 

In marsul pe care l-am facut in ziua intai, ne dadeau destul de des repaos, caci nu eram asa invatati cu greutatea ranitelor. Am ajuns la satul Sita Mica a Buzaului, unde ne spuneau oamenii ca ungurii s-au retras numai cu 2 ceasuri inaintea noastra. Am plecat inainte pana la Intorsura Buzaului. Tot sat romanesc. Iesim din sat si numai ce observa patrulele ca ungurii ocupasera niste transee la vreo 2000 de m si ne trimit numaidecat stiri. . Sa da ordina ca sa sa opreasca toata trupa si sa sa adaposteasca!

(va urma:)