În perioada feudală, satele de români liberi erau comunităţi autonome. Deciziile şi judecăţile obşteşti, organizarea activităţilor comune şi paza satului erau făcute de o instituţie complexă numită de obicei „sfatul satului”. Acesta avea trei subdiviziuni, fiecare cu atribuţii distincte: ceata bătrânilor, ceata oamenilor zdraveni şi ceata de feciori. Dintre acestea, ceata de feciori avea ca îndatoriri paza satului, comunicarea veştilor şi organizarea ceremoniilor festive de peste an.
Feciorii erau primiţi în ceată „când le venea sorocul”, iar intrarea în ceată se făcea înainte de sărbătorile de iarnă, când aveau loc şezători în care comunitatea se organiza. Ei ieşeau din ceată fie când se însurau, fie când comiteau o infracţiune gravă împotriva ordinii din sat.
Prima între cete era ceata bătrânilor. Ea lua hotărâri pentru tot satul şi judeca litigiile, iar pedepsele ei puteau merge de la pedepse materiale până la pedepse corporale sau, în cazuri extreme şi rare, pedepse capitale. A doua în ordinea judecăţii era ceata de feciori. Ea dădea sentinţe materiale şi corporale foarte rar, şi numai cu aprobarea cetei bătrânilor, sentinţele ei având mai degrabă un caracter etic şi moral. Existau de obicei trei forme de judecată, una la hotarul satului şi două scaune de judecată, unul în vatra satului, altul în tinda bisericii. La hotar se adunau sub un pom şi luau împreună decizia, numită de aceea „hotărâre”. La judecăţile din vatra satului participau şi consătenii. Judecăţile bătrânilor se desfăşurau în tinda sau pridvorul bisericii, doar în prezenţa bătrânilor, nu şi a cetei de feciori. Ambele forme de judecată erau anunţate la ieşirea din biserică de către preot. În ambele cazuri, cetaşii se „rânduiau în scaun” după vârstă şi după rang, în ordine descrescătoare, după care prestau jurământul că vor judeca cu dreptate. Judecăţile se puteau desfăşura şi în lipsa acuzatului.
Pe lângă rolul juridic şi cel de asociaţie a tinerilor, ceata de feciori avea şi un rol militar. Astăzi mai putem observa acest lucru din disciplina cerută membrilor. Însă în perioada medievală sudul Transilvaniei era o zonă de graniţă, iar locuitorii, români liberi, erau soldaţi şi chiar militari de carieră în trupele Voievodatului Valah, iar mai apoi în Regatul Maghiar, Principatul Transilvaniei şi Imperiul Austro-ungar. Documentele epocii atestă participarea lor în numeroase lupte cu turcii, dar şi în conflictele cu boierii din Ţara Românească. Pe timp de pace, ceata de feciori avea scopul de a-i iniţia şi a-i antrena pe tineri în arta militară. Trebuie să înţelegem de aici că componenţa exclusiv masculină nu se datorează vreunei prejudecăţi sexiste, ci scopului în sine. Fetele au şi ele o funcţie în ceată, dar mai redusă. Din cele două meniri ale cetei, pregătirea pentru viaţă şi pregătirea pentru război, a doua este exclusiv masculină.
Denumirile funcţiilor din ceată dezvăluie şi ele o origine medievală, dacă nu chiar mai veche. Fiecare ceată avea un vătaf, funcţie ce desemna conducerea prin delegare (ex: „vătaf de plai” era căpitan de poliţie de frontieră, „vătaf de plasă” era funcţionarul însărcinat cu conducerea unei plase, unitate teritorială). După el, toţi ceilalţi cetaşi sunt fie „jupâni”, fie „domni”. Funcţia de jupân este veche în spaţiul est-european şi desemnează un administrator, un funcţionar numit de o autoritate. Domn, sau boier, este cel care pe linie ereditară moşteneşte acest drept. În sudul Transilvaniei, românii liberi se bucurau de privilegii specifice recunoscute de autorităţi. Astfel, încă din secolele XIV-XV avem documente care atestă titluri nobiliare de boieri. Sub autorităţile maghiare, titlul de boier era asimilat celui de baron (latină: baro/boero, maghiară: báró), iar cel de jupân celui de conte (latină: comes, maghiară: gróf).
În secolul al XIX-lea ceata de feciori îşi pierde parţial rolul juridic şi militar în sat, odată cu implicarea mai bine structurată a autorităţilor statului, dar îşi păstrează rolul simbolic. Activitatea de bază a cetei de feciori se restrânge la organizarea evenimentelor festive de peste an. Tot în această perioadă apar şi funcţiile specifice, de crâşmar, aşuşor, colcer etc. pentru că ele corespund îndatoririlor cetei. Faptul că toţi cetaşii sunt organizaţi uneori pe aceste funcţii (cu subierarhii: mare, mijlociu, mic) denotă că ceata modernă se organizează exclusiv către acest scop.
Sursa : http://mihaimaga.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu