" Călindariu de ceapă". Şe întocmeşte în după masa de 31 şi se "ceteşte" în ziua de Anul Nou, înainte de a pleca la biserică... " Ceapa tribe coborâtă de bărbat din pod, în ajunu la Revelion. Se aleg cele mai aspectuase cepe, se curăţă şi se iau foile groase. Apoi femeia să apucă de făcut bileţele cu numele fiecărei luni a anului... ...12 foi de ceapă se înşiră pe un cârpător de lemn, lângă bileţelul cu fiecare lună şi se pune câte un praf de sare... Na, ia te uită câtă apă o lăsat fevriuarie. Şi martie... şi numa ce le am pus. O să hie apă multă... las că i bună la pământ, da parcă i oţâr cam multă, Doamne păzeşte" (Cornelia Dan) Bătrânul are altă metodă. După calendarul vechi. Notează într un carneţel, unde are şi numerele de telefon ale neamurilor de prin sat, cum e vremea între 6 ianuarie(Crăciunul )şi până la Boboteaza pe stil vechi (17 ianuarie). Fiecare zi corespunde unei luni. Şi crede foarte mult în previziunile lui... "Anu ăsta se fac 70 de ani de când am început să fac asta... peste vale era un bătrân si io jucam cărţi cu nepotu dumnealui. Într o zi, în ianiuarie, o intrat în casă şi ne o zis: mă băieţi, me aşteaptă an greu, o să ne ducem şi de trei ori pe zi la secere. Nu l-am băgat în samă, da în vară s-o adeverit: ne duceam în cîmp, legam trei snopi, venea ploaia, veneam cu caii acasă, se făcea soare, tata ne trimetea iar şi tot aşa... de cel puţân trei ori pe zi. M am dus la moşu de peste vale şi l am întrebat de unde-o ştiut. Şi mi o arătat cum să fac şi io socotelile. O şi murit în anul ăla. Dar de atunci fac asta an de an şi aşa iese de fiecare dată..." (Niculae Dan)
tarafagarasului.eu - Instituţie nonformală care funcţionează ca un generator de proiecte, campanii, concepte, evenimente, face demonstraţii de atitudine şi exerciţii de sensibilitate! SCOP: revitalizarea prin redescoperire, conservare, trăire şi promovare a Ţării Făgăraşului, românismului şi creştinismului! Instituţie Virtuală cu Aplicaţii Reale, care propune o viziune proprie asupra a ceea ce înseamnă locuri, oameni, obiceiuri, cultură autentică din Ţara Făgăraşului şi armonizarea acestora cu timpurile prezente. Motto ul proiectului "... pentru ca toată lumea să audă de Ţara Făgăraşului! Numai lucruri bune..." Nu suntem o alternativă la ceea ce fac autorităţile locale sau alte organizaţii pentru promovarea acestei zone binecuvântate, ci o completare de bun simţ, cu intenţii dintre cele mai bune. Poveşti frumoase şi pe contul nostru de facebook TARA FAGARASULUI (punct EU)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu