Sâmbăta de Sus
Lacul Vlăgărestilor e în pădure.. E de fapt un izvor, în mijlocul căruia creşte trestie si papura, dar are veşnic apa limpede şi rece. Pe locul acela, spune legenda, fusese în vechime un mănunchi de case. Oamenii care locuiau în ele nu credeau în nimic, nu posteau nici măcar în Miercurea şi Vinerea Mare şi râdeau de singura familie credincioasă de la ei din sătucul fără nume. Iarna se adunau la şezătoare şi se veseleau. Într-o seară, pe un ger cumplit, cu omătul până la ferestre, s-au trezit cu doi străini care le-au bătut la uşă cu un toiag. I-au primit în casă şi le-au povestit de-ale lor... Pe la miezul nopţii, o fată le-a atras atenţia tuturor că cei doi tineri necunoscuţi nu par a fi oameni, deoarece au picioarele ca de gâscă şi mâinile roşii. Toată lumea a început să ţipe şi să se agite. Înainte de asta, unul dintre străini îi chemase până afară pe oamenii din familia credincioasă, să-l ajute la ceva. Cel rămas în casă a bătut cu toiagul în podea şi aceasta a început să se scufunde. Din pământ iesea apă, care înghiţea încet toate casele. Familia credincioasă auzea în urma ei ţipete groaznice din lacul care îngiţea satul lor. Au fost singurii care au scăpat. Străinii se făcuseră nevăzuţi. De teamă, oamenii au luat-o la fugă, urmăriţi de glasurile celor care se înecau. S-au oprit abia atunci cînd s-a făcut linişte şi nu se mai auzea nimic. Ajunseseră la 5 km de lac şi au rămas aici. Mai târziu, într o sâmbătă, au ajuns pe acolo şi nişte păstori care s-au stabilit şi ei pe aceste meleaguri. Şi au dat numele de Sâmbăta de Sus sătucului lor, ca să-l deosebească de celălalt, prin care trecuseră păstorii, Sâmbăta de Jos, aflat mai la vale, înspre Olt!
Legenda Satului Sambata de Sus
RăspundețiȘtergereLa cumpana dintre ani, lampasul cu gaz statea agatat la fereastra feleror de maritat. Noptiile erau lungi, iar felele mari, ca asa se spune la noi, feceau sezatori. Nu era curent si nici masini ca acum, spunea tata batran, iar fetele de mariat din sat organizau sezatori, sezatrori de fete! Aici se adunau fetele de pe ulita sau care erau mai aproape si cantau in timp ce torceau, coseau sau isi ocupau timpul cu lucruri dale casei pe care orice fata de maritat era musai sa le stie. Lucru mare pe vremea aceeia sa ai zestre. Satul era destul de maricel si era asezat undeva langa raul Sambata, un pic mai jos de livada de acuma. Case din lemn cu geamuri mici si ulite stramte gradini din cand in cand, cam asa arata satul pe vremea aceea. Fiecare om avea in curte animale si era rusine daca te prindea iarna fara sa ai chimnita plina cu bucate si sura indesata cu fan. Zapada mare se asternea iarna peste sat, iar ulitele deveneau poteci stramte de atata zapada. Sezatori se faceau cam cate 7, ca sa aduca noroc fetelor. Fete mandre si frumoase cu par lung si bujori in obraji, care isi asteptau dragutu sa vie. Sa vie sa le vaza si poate asa s-or intelege. Baietii umblau din sezatoare in sezatoare, cantau si jucau pana dimineata cu fetele, iar ele scotaeau vin si cozonac pe masa ca baietii sa spuie prin sat care-i ai mai faina sezatoare. Asa de frumoase erau fetele si cantariile din sezatorile satului, intrucat se intampla sa vina baieti si din alte sate la aceste sezatori. Intr-o seara au venit intr-o sezatoare doi feciori straini. Cum e obiceiul au fost primiti in sezatoare, povestiile au inceput iar cantecele fetrlor se auzeau din capu satului. Au vazut fetele ca erau cam retrasi intr-un colt acesti baieti straini, dar nimeni nu s-a gandit la ceea ce va urma. Era sambata seara iar dupa cum spunea traditia dupa miezul noptii nimeni nu mai avea voie sa manance si sa bea, caci era pacat mare sa te duci la biserica a doua zi, zi de Duminica fiind, cu burta plina. Inainte de miezul noptii fata care era gazda, ducandu-se in coltul casei sa mai scoata un ulcior de vin,caci erau ulcioare de pamant iar vinul era pus in butoiul de lemn, aplecandu-se vazu ca baietii acestia straini aveau picioare de gasca. Binenteles ca vorba a mers repede iar cand baietii au chemat fetele sa joace acestea speriate fiind au refuzat. Descoperit fiind secretul lor baietii au facut blestem si iesind in mare graba din casa, au implantat toiagul in pragul casei si de doua ori in grinda, aceasta scufundandu-se intru-un imens lac. Si acum cativa ani se mai vedeau barnele caselor plutind prin lac. Lumea sa speriat si a fugit in jos la vale pe marginea raului facand de data aceasta vatra satului departe de lac, pe locul pe care de altfel se afla si acuma. Asa de mare a fost frica ca au facut doua din fiecare.Doua sate, Sambata de sus Apuseana si Sambata de sus Rasaiteana, doua Biserici, doua case, una dinsus si una dinjos si doua ciurzi de vite .....
Aceasta este legenda Satului Sambata de Sus pe care si eu o stiu de la bunicul meu. Comsa Elisei.
Scris si redactat de Nicu Comsa.
Esti din Sambata de Sus asa este?
RăspundețiȘtergereDa
RăspundețiȘtergere