text: Alina Zară
foto: Mihai Sin & Andrei Stefan Remus
De mai bine de doi ani, colindăm
satele din Ţara Făgăraşului după oameni, locuri şi istorioare pline de sensuri
şi rost, pe care să le dăm mai departe! Cât mai sunt... E o bogăţie aşa mare de
suflete şi poveşti în ţinutul nostru binecuvântat dintre Munţii Făgăraşului şi
Olt, că ne întoarcem mereu cu ochii şi inima plină de lacrimi!
De Crăciunul ăsta ne-am hotărât să luăm la colindat
marginile de sat! Acolo Moş Crăciun nu mai există demult, e frig, foame şi un
soi de neputinţă care ar îngenunchea pe oricine! Acolo sunt copii frumoşi ca
nişte îngeri nevinovaţi, bătrâni singuri, osteniţi de atâta nenoroc şi părinţi
încrâncenaţi de sărăcie! Acolo sunt poveşti care ar zgudui din temelie lumea
fiecăruia dintre noi!
A fost o campanie la pas...
Am strâns, la “centrul nostru de comandă” de la Casa Terra, o groază de jucării şi dulciuri, (frumos împachetate) alimente, fulare, mănuşi, căciuliţe, ghetuţe de iarnă! Ne-am întors acasă cu sufletul plin de emoţie, cu poveşti şi promisiunea că ne vom întoarce!
Când am intrat pe
poarta mică de lemn, Marius venea de subşop cu un braţ de lemne, iar Bogdan
scutura, atent, firimiturile de pe o faţă de masă într-un lighean de tablă, din
care mânca un căţel prietenos! De pe un geam aburit ne priveau, cu ochii mari,
Alexandra şi Miruna!
Îl însoţeam pe
profesorul lor de matematică, cel care şi-a dorit foarte mult să îi cunoaştem
pe cei mai buni elevi ai săi, de la şcoala din Părău!
„Eu sunt Bogdănel, el este fratele meu Marius,
ea este sora noastră Miruna, iar în casă este Alexandra! Nu am primit niciodată cadouri aşa mari şi atât de
frumos împachetate. Vă mulţumim din suflet că aţi
trecut pe la noi! Suntem foarte emoţionaţi. Vă putem dărui un colind?”
Aşa a început una
dintre cele mai triste dar şi frumoase călătorii ale noastre prin Ţara
Făgăraşului!
Ne-am oprit la Hălmeag. Într-o căsuţă, în două camere, locuiau 17 suflete!
Oameni simpli, ruşinaţi de sărăcia lor, cu bun simţ şi bucurie pentru fiecare
lucru primit! Copiii se dădeau pe derdeluş, pe o săniuţă mică, ce avea în loc de lanţ o mătură veche...
Pe aceeaşi uliţă locuiau o groază de bunicuţe singure! Fie nu mai
aveau pe nimeni pe lume, fie rudele erau plecate departe şi nu mai veniseră pe
acasă de ani întregi, fie cei dragi ai lor uitau de ele din ce în ce mai des! Vizita noastră a fost un bun prilej de împărtăşit amintiri de o viaţă...
Într-o căsuţă locuia doamna Ana, împreună cu mama ei bătrână! Când s-au
trezit cu grupul nostru de copii frumoşi în curte, au lăcrimat ruşinate: “E
păcat să nu primeşti colindătorii, dar noi suntem mai sărace şi nu avem cu ce
să vă răsplătim” Le-am povestit cum am plecat noi la drum să dăruim, le-am
colindat şi le-am lăsat multe bomboane şi ciocolăţele, să poată să îi primească pe toţi cei
care le vor trece pragul de Crăciun, pentru a le aduce vestea naşterii Mântuitorului...
Ne-am dus apoi la Părău, acasă la Bogdănel cel sfătos, premiant, şi fraţii lui!
Alături, locuia o familie cu 11 copii, toţi cu ochii albaştri! Au primit
cadouri cum nu au primit niciodată... Unul dintre cei mici ne-a întrebat uimit:
”aţi venit din cer cu sănioara?” ...
În Grid, sus, pe un deal, locuiau alţi 4 copii isteţi, pe care profesorul
lor de matematică, Adrian Jiga Boeriu, a vrut să îi prezinte celor mici care ne
însoţeau! În acea margine de sat, aproape 30 de copii stateau in 4 căsuţe sărăcăcioase! O bunică avea grijă de 14 nepoţi şi de o mamă imobilizată la pat, o alta de micuţii fiului său plecat după lemne, o fată de 18 ani avea deja 3 copii ai ei şi alţi 7 fraţi...
Uliţa, în pantă, era transformată în pârtie, un băieţel dolofan de 7
ani repara un gard, iar de o căsuţă de lemn se rezema, timidă, una dintre cele
mai frumoase fetiţe pe care le-am văzut vreodată! Niciun copil nu avea fular la gât, foarte puţini căciuliţă, cu obrajii îmbujoraţi şi mânjiţi, cu ochii trişti, păreau nişte îngeri care tocmai îşi pierduseră aripile la săniuş...
La Comăna de Sus l-am căutat pe cel mai bun elev de clasa a X-a de
la Colegiul Naţional Doamna Stanca! Avea grijă de fraţii lui mai mici într-o
cămăruţă sărăcăcioasă. Era un om mare deja, căruia povara lumii acesteia i se aşezase grea pe umeri! Dar
el o purta cu o demnitate şi responsabilitate uluitoare...
Maria, bunicuţa care nu mai avea pe nimeni pe lume, s-a uitat cu
drag la noi şi ne-a spus: “Dacă nu îl ai pe Dumnezeu în inimă, nu o să îl
găseşti nicăieri, oricât l-ai căuta! Ia uitaţi-vă un pic la voi în inimă pentru că voi
îl aveţi, e acolo cu siguranţă, de vreme ce acum, de Crăciun n-aţi venit cu
colinda să cereţi, aţi venit să daţi! Aveţi grijă să nu îl pierdeţi, dragii
mei!
A, a mai fost şi bătrânul ieşit la poartă, care , în momentul în care cei mici ai noştri au vrut să îi dea un pachet cu cele necesare pentru masa de Crăciun, a avut o replică memorabilă, de sfânt: "Eu sunt singur şi am pensie bunicică, mă descurc, daţi la vecinii mei, ca sunt mulţi, amărâţi, harnici şi cu frică de Dumnezău! Umpleţi-le lor sacul copii şi o să vă faceţi loc în Rai"
Ne-am întors acasă emoţionaţi până
la Cer şi înapoi! În aceeaşi seară, atât noi, cât şi copiii noştri, ne-am rescris
scrisorile către Moş Crăciun...
Am vrea să le mulţumim celor care ni s-au alătura în campanie şi caravanei din 22 decembrie! Remy a venit
direct din Spania, s-a oprit şi a încărcat maşina cu copii şi daruri de la
Muzeul de Pânze şi Poveşti. Doamna învăţătoarea Monica a luat doi părinţi şi
trei copii, care să împartă muntele de cadouri frumos împachetate de întreaga sa
clasă! Andreea şi micul Alex au fost, ca de obicei plini de o energie debordantă. Nu au ratat nicio poveste! Florin a venit dimineaţa devreme din Lisa şi a burduşit Jepp ul de teren cu alimente! Andreea a luat-o pe
micuţa Maya de mânuţă şi au patrulat printre nămeţi şi poveşti triste, alături
de noi, întreaga zi! Adrian, profesorul de matematică ne-a impresionat cu grija lui pentru cei mici. Dragoş şi Roxana s-au înduioşat în fiecare curte, Andreea şi Dana au gestionat cu emoţie darurile, iar Alina şi Mihai au
cules „Poveştile de Crăciun de la margine de sat”, pentru a le da mai departe!
Campania continuă!
