Povestea “rezistenţei” de la Boholţ

“ Vrem ca atunci când începe câinele să latre, ursul să se sperie şi să plece de pe uliţe, să se întoarcă la el în pădure, înţeleagând că nu o să îi fie uşor să atenteze la oile, mierea şi sufletele noastre! Şi că nu e cinstit! (ăsta e, de fapt, cel mai important lucru pe care ar trebui să îl înţeleagă ) Nu suntem nici extremişti, nici revoluţionari, nici naţionalişti în sens negativ! Suntem o mână de români creştini, cu bune, rele şi drag de casă!”

Martie 2013. Povestea "rezistenţei" de la Boholţ, din Ţara Făgăraşului, este povestea unui grup de săteni care s-a revoltat când o mână de „băieţi şmecheri” au încercat să concesioneze, ilegal spun oamenii, aproape 150 de ha de păşune, proprietate a satului, aflată în administrarea Primăriei Beclean ( teren aflat în programele Agromediu şi Natura 2000, pe care au  început  “defrişări criminale"!)

Astfel de „mânării” se practică în absolut toată România! Ineditul şi fabulosul poveştii constă în faptul că aceşti oameni nu s-au lăsat! Lucru tot mai rar întâlnit! În felul în care s-au mobilizat, cum au făcut apel la fii satului „cu şcoală”, la prietenii acestora, cum s-au luptat pentru comunitatea lor aproape exemplar! Nu cedează la mituire, la ameninţări, la propuneri repetate pentru negocieri şi masa dezbaterilor! De ce? Pentru că, pe întreg parcursul "bătăliei" cu toate instituţiile statului, şi-au dat seama că, majoritatea oamenilor aleşi sau desemnaţi să le coordoneze destinele sunt în cea mai mare parte iresponsabili şi ignoranţi! Că ţăranul român, pe care sistemul l-a transformat în simplu locuitor al satului, a ajuns bătaia de joc a „băieţilor şmecheri”, fără scrupule, care par a avea tatuat pe creier: "Nu-i nimic, câinii latră, ursul trece". Pentru că s-a ajuns la presiuni şi ameninţări de tip mafiot. Pentru că absolut toată lumea a devenit curioasă cât vor ca să se oprească, pe principiul “fiecare are preţul lui”, dar nimeni nu pare a înţelege că ei nu vor nimic mai mult decât ce e al lor din moşi stramosi, de drept şi moral! S-ar fi oprit, pentru că aşa e creştineşte în Postul Paştilor, dar şi-au adus aminte  că “ deseori  creştinismul e confundat cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. ... ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e, prin definiţie, osândit la cecitate si paraplegie. Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi...”  Asa că oamenii continuă! Sub cele mai diverse forme ( legale, morale, de bun simţ şi cu responsabilitate)

 Miza nu mai este doar povestea punctuală cu păşunea de la Boholţ, devine mult mai mare! Oamenii care au pornit această "mişcare de rezistenţă" şi-au stabilit un mesaj unitar, pe care vor să îl transmită tuturor autorităţilor locale predispuse la astfel de acţiuni ilegale:“ Vă amintim că datoraţi comunităţii o instituţie locală  guvernantă transparent,  în interesul acesteia şi un spaţiu de comunicare şi manifestare cetăţenilor!” Şi vor ca toată lume să ştie că o căruţă de ţărani încă mai poate ţine în şah imperii potrivnice şi rău intenţionate, care atentează la demnitatea şi buna credinţă a românului!

Un inspector al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare admite "crima" produsă de băieţii şmecheri împotriva naturii

Într-una din zilele trecute am dat o fugă până la Boholţ! Am vrut să simt situaţia acolo, nu din poveşti, nu din ziare, nu de la televizor! Ştiu că mereu adevărul este undeva la mijloc şi pot exista şi intenţii bune în acţiuni ce par a fi negative. Din păcate, în acest moment nimeni nu îşi mai asumă o poziţie oficială:) Totuşi, pe dealurile de "la Mesteceni" am întâlnit un inspector de la ANIF ( Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare)Avea lacrimi în ochi!  Mi-a povestit cum statul român cheltuie milioane de lei pentru a împăduri astfel de zone şi că este o crimă ce se petrecuse sub ochii noştri! Cum dealul acela, o dată despădurit, riscă să se ducă la vale, peste casele oamenilor, cum va face informare despre situaţie, cum nu are nicio putere să facă mai mult...  S-a oprit şi a început să numere inelele unui trunchi...1, 2, 3, 4, 5 (fiecare an de viaţă marchează câte un cerc) După ce a trecut de 24 în voce au început să i se adune câteva lacrimi! S-a oprit, s-a întors cu spatele l-a noi, şi-a scos batista şi... Jenat că îl surprindem, ditamai muntele de om, în această ipostază, a pornit la vale cu năduf: "Ce-a muncit natura în zeci de ani, cu bună credinţă, omul a distrus în 10 minute. Inconştientul!"

 UPDATE   1        

La Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra se plantează un copac în memoria celor 1740 "ucişi" la Boholţ

La Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra, printre poveştile de primăvară despre livezi, pomi fructiferi, natură, responsabilitate, omenie, copiii află şi despre defrişarea ilegală de la Boholţ. Demni urmaşi ai eroilor luptei rezistenţei împotriva comunismului, cei mici au propus cea mai frumoasă formă de protest: plantarea unui pom la rădăcina căruia să adăpostească, în lumină, toate sufletele pomilor ucişi. "UN măr mândru cu 385 de suflete pentru Boholţ" (câte un suflet pentru fiecare metru cub de lemn tăiat, împotriva tuturor legilor omeneşti şi de bun simţ de pe lumea asta ) Lumina e de la credinţa celor mici în faptul că: a tăia un copac e comparabil cu o crimă, iar a planta un copac înseamnă a crede în viitor)

UPDATE   2         

Românii, impresionaţi de povestea rezistentei de la Boholţ, bat sute de km pentru a-i cunoaşte, personal, pe eroii cu laibăre de lână din satul "de pe Ardeal". Tenorul Vlad Miriţă se numără printre ei.

Povestea de la Boholţ a contrazis o teorie care tindea să devină general valabilă. Cum că  linia rezistenţei din Ţara Făgăraşului ar fi slăbit datorită uriaşei presiuni şi opresiuni la care a fost supusă!  Oamenii de pe aici au însă în genele lor un soi de verticalitate ce nu dispare nici măcar atunci când trupurile se înconvoaie de bătrâneţe! Poate bunicii nu mai reuşesc să "ţină steagul sus", iar  părinţii sunt generaţia crescută în comunism şi aproape compromisă! Dar vin din urmă nepoţii! Şi, uneori, ai senzaţia că vin cu o forţă capabilă să mute munţii din loc! Discursul lor e echilibrat, upgradat, cinstit, românesc, creştinesc şi plin de o bucurie molipsitoare! 

Impresionaţi de această parte a poveştii, un grup de Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene de la Bucureşti au mers într-o duminică dimineaţa la Boholţ! Vlad Miriţă, solist la Opera Naţională Bucureşti, împreună cu mai mulţi prieteni: Ionuţ , Roxana, Corneliu, Alex, Mihail, Aureliu, Anja, Oltin, Alexandra, Mihai, Alexandru, au ajuns în ţinutul binecuvântat dintre Munţii Făgăraşului şi Olt ca să adulmece această "minune" cu toate şimţurile lor ! Să îi încurajeze pe oameni, să îi felicite, să se "împărtăşască" cu aerul în care cresc nişte eroi cu laibăre de lână, în bastoane, dar români până în măduva oaselor! Şi să se "înroleze" alături de ei... 
 

Un actor şi fotomodel celebru le dăruieşte boholţenilor, în semn de admiraţie, tricolorul pe care l-a purtat cu el prin lume în ultimii 10 ani 

Aureliu este actor şi unul dintre primele modele masculine de la noi care au deschis uşa spre Europa şi lume. În 2001 a plecat prima dată din ţară. “Am dat de toate naţiile acolo, la filmări. Toţi aveau ceva al lor, steaguri, comunităţi bine închegate... Mi-era dor de acasă de leşinam ”. Când a revenit  prima dată  pe meleagurile natale a cumpărat un steag şi o icoană a Maicii Domnului pe care le-a luat cu el! “Aşa înţelegeam eu România! Steagul acesta a văzut toate continentele. A fluturat la geamul meu în ţări în care oamenii habar nu aveau unde e situată România pe hartă! Sau în locuri în care românii erau consideraţi paria. Nu l-am cusut sau spălat niciodată, să fie ca omul, să îşi arate ridurile, trăirile, viaţa agitată! Am zis că, într-o zi, o să îl dăruiesc cuiva care este un exemplu de demnitate. Imediat ce i-am cunoscut pe oamenii din Boholţ şi felului în care se luptă cu sistemul şi băieţii isteţi care le ia pământul şi le taie copacii,  am zis că steagul acesta le este destinat! Şi am mers la ei acasă, în biserică, împreună cu prietenii mei, i-am felicitat pentru rezistenţa lor, pentru felul în care s-au unit şi au făcut zid în calea nedreptăţii  şi li l-am dăruit! Cred că unor astfel de oameni trebuie să le dăm ce iubim mai mult, ca să înţeleagă nivelul nostru de preţuire!” 

UPDATE    3      

Alexandra Svet vine de la Bucureşti pentru a scrie povestea boholţenilor

Totul a început cu un "Nu se poate!" rostit de o femeie aprigă din Ţara Făgăraşului. O femeie curajoasă, dârză, cu un suflet mare şi cu o iubire de neam şi de Dumnezeu ce nu are limite. O "nebună", spun unii, o nebună dintre cele mai frumoase! "Cum adică să ne ia pamântul? Cum adică să ne lase pe drumuri? Nu se poate! " 

Jocul "băieţilor deştepţi" avea să se complice. Nimic nu putea să o mai oprească. Tupeul, hoţia, lăcomia, bătaia de joc, mergeau mult prea departe.

"Nu se poate!" a spus un fiu al satului, vârstnic, influent, iubitor de neam, de ţară, de dreptate şi de adevăr, demn urmaş al luptătorilor din munţi. " Nu vă lăsaţi, luptăm până la capăt!"

"Nu se poate!" a spus un alt fiu al neamului, avocat la oraş. "Cum să ne taie cireşii? Cireşii în care ne suiam când eram copii? Cum să ne ia pământurile? Ăştia nu mai au nici un Dumnezeu? Nu vom permite aţa ceva!"

"Nu se poate!" au spus cele 60 de văduve ale satului. Şi-au luat bastoanele, broboadele şi mai ales spiritul de luptătoare din munţi şi au urcat pe dealurile copilăriei, fără să obosească, deşi urcuşul de două ore nu e tocmai uşor. Să lupte pentru pământul lor.

"Nu se poate!" au spus bărbaţii satului. Vârstnici, însă cu spirit viu de luptător. "Ne zbatem, luptăm, murim, dar nu cedăm. Dacă se întâmpla aşa ceva acum douăzeci de ani era prăpăd. Dar nu cedăm. E păcat să nu lupţi. Luptăm până la capăt. Ajunge cu hoţia!" Discursul bărbatului umple biserica, ceilalţi oameni încuviinţează hotărâţi, iar o femeie îmi spune, privindu-l cu mândrie: " E bărbatul meu!" Mă cutremur să simt pe viu fiorul luptelor din munţi. Spiritul acela despre care citisem, care îi făcea pe bărbaţi să îşi dea viaţa, fără ezitare, pe femei să îşi urmeze bărbaţii sfidând moartea, pe prieteni să rişte totul pentru a-i ajuta pe luptători, pe săteni să se unească în pofida oricîrui risc şi să se împotrivească nedreptăţii, spiritul acela de al cărui dor am tânjit de când mă ştiu... Iată-l: îl văd, îl simt, îl aud pe viu, în timp ce le privesc pe bătrânele neobosite, hotărâte, încrâncenate, vociferând zgomotos. " Nu suntem uniţi!" mormăie, supărată, o băbuţă în colţ. Privesc întrebător către Alina. Nu înteleg! Nu am văzut în viaţa mea români mai uniţi ca aici. "... pentru ei uniţi înseamnă să fi fost tot satul în stradă, de la mic la mare, cu furcile în mână, cum au luptat dintotdeauna pentru pămanturile lor, înca din timpul generalului Bukov"

" Nu se poate!" a răspuns luptătorul contemporan pe care îl am acum în faţa ochilor,  atunci când au încercat să îl cumpere. Asta după ce, înainte, l-au ( i-au) ameninţat. " Două lucruri nu am avut niciodată : bani şi frică!" îmi spune privind prin mine, dincolo, spre copacii supravieţuitori, ce au scăpat, ca prin minune, în urma ripostei sătenilor, făra să fie tăiaţi. "100 de camioane într-o lună..." spune şoptit, aproape plângând şi rosteşte din nou: " Aşa ceva nu se poate!"
"Nu se poate!" a spus apăsat prietena mea, luptătoarea din munţi, varianta upgradată, fusion, chic, echilibrată, însă cu aceleaţi principii sănătoase şi cu aceeaşi dragoste de neam ca şi străbunii ei ce şi-au vărsat sângele pe dealurile astea pe care " şmecherii" vor azi să le valorifice ( Şi apoi să cheltuie banii pe băi în şampanie la St. Tropez. Pe caviar la Monte Carlo. La Chanel, Dior şi-n alte magazine. Pe yachturi şi călătorii de fitze pentru odraslele care zboară, musai, cu avion privat. Dar astea sunt detalii din Romania lor. Revin la Romania Profundă). "Nu se poate!" a zis, a scris, a investigat, s-a urcat pe dealuri, i-a susţinut pe săteni, a pus umărul în luptă.

"Nu se poate!" au spus prietenii mei, cei care plâng de fiecare dată când văd trecând un camion cu lemne tăiate abuziv - şi văd atât de multe, prea des din păcate! - când văd atâtea defrişări ilegale, atâtea hoţii care nu se mai termină. " Nu se poate! Oamenii ăştia trebuie încurajaţi, felicitaţi, susţinuţi! Mergem la ei!"

"Nu se poate!" a spus un prieten drag ce tocmai a revenit Acasă, în România Profundă, după ani de zile petrecuţi prin lume. A luat cu el steagul României, pe care probabil nu de puţine ori a plâns de dor, steagul tricolor ce îi era sfânt şi a hotărât să îl dăruiască acestor oameni, vajnici locuitori ai României Profunde, de dorul căreia a murit. Dar tot de dorul ei a şi înviat. "Uneori trebuie să dăruim ceea ce avem noi mai de preţ oamenilor, lucrurilor care merită." Aşa că asta a şi făcut! Tinerii de astăzi, frumoşi, deştepţi, realizaţi, care ar fi putut să fie oriunde în lume într-o zi de duminică, au ales să vină să le dăruiască ceea ce aveau ei mai de pret luptătorilor care ne învaţă, pe viu, lecţia demnităţii umane, lecţia iubirii de neam, lecţia jertfei şi a îndrăznelii. Celor care au rostit un "Nu!" răspicat Hoţiei. Şmecheriei. Băieţilor Deştepţi. Combinaţiilor. Ameninţărilor. Încercărilor de cumpărare. Parveniţilor. Celor care nu luptă pentru altceva decât pentru ceea ce au luptat şi cei dinaintea lor. Da, domnule! Pentru cireşii ăia în care se jucau când erau copii. În România Profundă astfel de lucruri sunt sfinte. În România Profundă oamenii ştiu să rostească, uneori cu preţul vieţii, dar totuşi o fac cu determinare: un "Nu se poate!" hotărât! În România Profundă oamenii nu au frică, au alte valori decât banii, nu şi-au pierdut credinţa, curajul şi forţa de a striga, odată cu munţii, cu apele, cu dealurile, cu cireşii, cu brazii şi cu toţi cei ce au murit pentru ele înainte: " Nu, domnilor, asa ceva nu se poate!" Şi sunt gata să moară pentru asta. Uniţi.

UPDATE 4   

 Rapoarte, atacuri în contencios, admiterea ilegalităţii, nişte amenzi...  Prea târziu însă pentru 1740 de copaci

Defrişările ilegale de la Boholţ s-au oprit. După zeci de petiţii şi proteste alternative! Într-un raport al ITRSV apar aproape 600 de arbori sănătoşi, tăiaţi ilegal!  Până la urmă sunt, de fapt, 1740! Tot aici se consemnează şi răvăşirea unor zone protejate prin intervenţii nepermise cu utilaje de tonaj greu. Urmează amenzi, plângeri penale, etc! Sătenii nu s-au bucurat de această primă victorie! Dimpotrivă, s-au întristat: "facem ce facem şi ne lăsăm mereu pe mâna unor oameni care, iată, demonstrează un nivel uriaş de iresponsabilitate, ignoranţă şi reavoinţă: primari şi consilieri locali manevraţi de băieţi şmecheri care trag de sfori cu nesimţire, specialişti fără coloană vertebrală care se lasă cumpăraţi cu firimituri, politicieni puşi pe căpătuială! Somnul raţiunii naşte monştri! Tre' să ne mai trezim şi să dăm cu tămâie din când în când..."

UPDATE 5   

În sat, boholţenii se apucă de plantat copaci

Dacă unii taie iresponsabil, alţii se apucă de plantat! O mică lecţie de responsabilitate pentru copiii din localitate! Sătenii mai pricepuţi, în frunte cu preotul paroh, educatoarea şi învăţătoarea, le explică celor mici câte ceva despre importanţa plantării şi pericolul uriaş care înseamnă defrişarea necontrolată, pe termen scurt şi lung! Femeile din sat fac plăcinte şi întreaga comunitate prinde viaţă pentru o zi! Pe câteva uliţe se plantează pruni! Pruni de-ai locului... Copiii le dau nume şi îi iau în grijă! Au înţeles clar că e mult mai important să plantezi decât să tai ilegal, oricât de mulţi bani ţi-ar aduce aceste tăieri! Pentru că v-a veni o zi în care toţi banii din lume nu te vor mai ajuta să respiri, dacă nu vei mai avea copaci care să producă oxigen... Oricât de "aberant" ar părea acest lucru, se întâmplă sub ochii noştri. Şi unii oameni nu au nicio scuză pentru ignoranţa cu care tratează această tragedie a Terrei! O să ziceţi, poate, că un arbore în plus sau în minus nu se simte! Ba se simte! Se simt şi cele câteva sute de copaci sănătoşi tăiaţi la Boholţ ilegal în această primăvară şi cu siguranţă contează şi cei 30 plantaţi pe uliţe de oamenii locului! Şi este doar începutul! Aceştia îşi propun să pună, la schimb, câte un copac pentru fiecare dintre cei căsăpiţi de "băieţii şmecheri"!

Update 6    

Bărbaţii satului nu se lasă intimidaţi şi duc ei înşişi vitele la păscut, pregătiţi să înfrunte pe oricine ar îndrăzni să îi alunge de pe pamântul lor 

Băieţii şmecheri care le-au luat sătenilor, ilegal, păşunatul să îşi facă teren de golf, continuă presiunile asupra ţăranilor care nici ei nu se lasă! A dat căldura şi oamenii îşi scot vitele la păscut acolo unde o fac de zeci de ani. În locul pentru care ei ştiu că primăria Beclean a încasat în ultimii 3 ani subvenţii de zeci de mii de euro, tocmai în ideea de a îmbunătăţii condiţiile de păşunat. " Locul pe care primarul l-a vândut anul ăsta, ilegal, pe câţiva arginţi!" Ieri, tam-nesam, la sesizarea băieţilor şmecheri, poliţia a ameninţat păstorul cu amendă, în cazul în care mai îndrăzneşte să ducă animalele satului în acea zonă, pe care şmecheraşii o tratează deja ca şi când ar fi a lor! Fără să le pese că Prefectura tocmai a atacat în contencios hotărârea prin care Primăria Beclean a concesionat păşunea Boholţului către o firmă care nu avea drept nici să participe, nici să fie acceptată! Ba mai mult, prin agresiunea pe care o practică pe terenul "concesionat", ratează subvenţii importanete, care ar fi fost binevenite în comunitate, dacă ar fi fost administrate corect de primărie. "Unde or dispărut oare primarii ăia cu drag de sat, de pământ şi de oameni, de or apărut toate marionetele estea fără niciun Dumnezău?" Astăzi bărbaţii satului au ieşit cu toţii şi au păzit vitele pe câmp, de dis de dimineaţă până la apus! Pregătiţi să dea piept cu "asupritorul". Au aşteptat toată ziua să le spună lor, la toţi, în faţă, dacă au curaj băieţii smecheri, că nu au niciun drept să îşi ducă animalele la păscut în păşunatul satului! Atmosferă ca în vremurile vechi, când ţăranul era ţăran, pregătit să lupte pentru ce era al lui, cu orice preţ! Pe oamenii ăştia nu trebuie să îi lăsăm singuri!!!

Update 7   

Mai ţineţi minte povestea rezistenţei de la Boholţ, satul din Ţara Făgăraşului, în care sătenii se revoltaseră împotriva băieţilor şmecheri care concesionaseră ilegal păşunea satului (zice-se în ideea de a face un teren de golf)? Toată lumea  a crezut că oamenii au cedat, că s-au ostenit. DAR... Moş Nicolae le-a pus boholţenilor în ghetele muncite ani de zile pe pământul strămoşesc, bucuria câştigării bătăliei începută încă din primăvară cu un sistem despre care se spune că nu poate fi învins! Astăzi justiţia a anulat hotărârea consiliului Local Beclean prin care acesta a concesionat, ilegal, 145 de hectare. Boholţenii primesc, de fapt, libertatea de a reveni la rânduiala firească a satului! Nu vor nimic în schimb pentru tot zbuciumul, ameninţările şi nedreptatea! Vor să fie lăsaţi în pace şi, eventual, 3821 de copaci pe care să îi planteze în locul celor defrişaţi cu barbarie de cei care pentru câteva săptămâni s-au crezut dumneZEI pe dealul "de la Mesteacăn"! Dar, între timp, Dumnezeu s-a întors acasă! Şi El nu rămâne niciodată dator alor lui! :)

Alina Zară

cea mai frumoasă formă de protest: plantarea unui copac cu 385 de suflete

Cea mai frumoasă formă de protest: plantarea unui copac cu 385 de suflete! :) Citiţi povestea şi daţi-o mai departe! E un fel românesc, demn, de a spune ce ne doare! E o formă modernă de rezistenţă. Şi pleacă tot de la poalele Făgăraşilor...

(E vorba despre nişte oameni care taie făra nicio remuşcare sute de copaci şi despre câţiva copii care plantează în livada lor un măr, la rădăcina căruia adăpostesc, în lumină, toate sufletele pomilor ucişi. Lumina e de la credinţa celor mici în faptul că: a tăia un copac e un fapt comparabil cu o crimă, pe când a planta un copac înseamnă a crede în viitor)

Sâmbătă - zi frumoasă la final de martie! Copiii de la Muzeul de Pânze şi Poveşti trec la curăţenia de primăvară prin ogradă! În grădină plantează o mică livadă (meri, peri şi pruni) Cei mici au, fiecare, propriul pom fructifer, care le poartă numele şi de care vor avea grijă de acum înainte! Puieţii au fost oferiţi de The Bucharest Lounge ( Yvette Larsson, ambasadorul suedez al României în lume, a hotărât să le dea o mână de ajutor după ce a trecut pe la ei şi i-a plăcut tare mult  joaca celor mici cu natura, cu poveştile, cu bucuriile simple dar atât de preţioase de pe uliţele sătucului mândru de la poalele Munţilor Făgăraşului!:)

Printre povestile despre livezi, pomi fructiferi, natură, responsabilitate, omenie, copiii au ascultat şi o poveste dureroasă despre cum nişte oameni mari, fără niciun Dumnezeu, taie sute de copaci în hotarul Boholţului, sat nu departe de al lor, peste Olt!  Demni urmaşi ai eroilor luptei rezistenţei împotriva comunismului din Munţii Făgăraşului, copiii au propus cea mai frumoasă formă de protest:  în livada lor au plantat un măr pentru toţi pomii sacrificaţi de oamenii fără suflet. Pomul se numeşte "Un măr mândru cu 385 de suflete pentru Boholţ" (câte un suflet pentru fiecare metru cub de lemn tăiat, împotriva tuturor legilor omeneşti şi de bun simţ de pe lumea asta ) Alina Zară

Să o ajutăm pe Denisa să poată ieşi la joacă!

Încă din prima zi de viaţă a purtat gips. În 7 ani a suferit 18 fracturi. 

 ,,M-am obişnuit să stau în pat şi să îmi fac jocuri singură. Acum aştept operaţia, să-mi pună tijă la un picior, pentru că m-am săturat de durere şi de gips.”  

 Denisa Mocanu e un copil frumos, vesel şi isteţ din satul Corbi, comuna Ucea, Ţara Făgăraşului. Povestea ei şi a părinţilor care se luptă să o trateze de maladia Lobstein sau ,,Boala oaselor de sticlă", este impresionantă.

Impresionantă este şi mobilizarea comunităţii în jurul familiei celei mici! Fiecare cum poate: primarul a alocat deja 2000 de euro, câţiva prieteni au donat şi ei cât au putut, dar departe de cât ar fi nevoie pentru implanturile de tip fassier-duvall pentru femur (între 8 si 10 mii de euro)

Poate cea mai impresionantă este mobilizarea, voluntară, a unui grup de prieteni din oraşul Victoria, care au hotărât să pornească o serie de campanii în care să sensibilizeze comunitatea locală şi nu numai,  pentru a veni în sprijinul micuţei! Prima acţiune va avea loc pe 7 şi 8 martie, când au decis să vândă flori în piaţa din Oraşul Victoria, iar întreg câştigul să îl doneze Denisei. 

Ne-am hotarât să susţinem şi să încurajăm astfel de acţiuni.

Mobilizarea exemplară a unei comunităţi locale poate face să se întâmple lucruri incredibile pentru oamenii şi poveştile din interiorul său, fără a mai aştepta minuni din altă parte! 

cont in lei:  RO68RNCB0318054830530001,  BCR, sucursala Victoria, titular Mocanu Mugurel Mihai - tatăl fetiţei

cont in euro:  RO02RNCB0227076704370001 cod SWIFT: RNCB RO BU - BCR, titular Cioloboc Cătălina Loredana, mătuşa fetiţei.

... prin Ţara Cerurilor Deschise, cu Yvette Larsson, "ambasadorul suedez al României în lume"

Yvette purta o ie cusută cu albastru, avea două codiţe împletite, o pereche de jeanşi şi cizme  de motor! A coborât, frumoasă, dintr-o maşină de teren care avea un steag mare, românesc, aplicat pe geamul din spate. Emma şi Erik au umplut uliţa din Mândra de chiote şi o alergătură nebună!  Erau minus 7 grade afară, iar cei mici erau în tricou! Pocneau de sănătate! Mama lor era toată numai un zâmbet, fascinată de fiecare copac, om care trecea pe uliţă, bucăţică de zid sau poveste!  

.............................

Yvette Larsson, cunoscută drept  „ambasadorul suedez al României în lume ”, a ajuns în Ţara Făgăraşului pe urmele Tricoului Fain, creat în atelierele-şezătoare de la Muzeul de Pânze şi Poveşti!

.......................................

 Mai întâi şi-a aruncat buzduganul! De Crăciun! Atunci s-a alăturat campaniei noastre „Poveştile Crăciunului de la margine de sat”. Buzduganul a fost Mihai, prietenul dac al fermecătoarei suedeze, cel care i-a prezentat acesteia România frumoasă, cu rost şi esenţă! La mijloc de februarie au revenit, împreună cu cei doi copii ai Yvettei, pentru a simţi pulsul Ţării Făgăraşului, acasă la ea!  Pe uliţa de la Muzeul de Pânze şi Poveşti am povestit despre ii, despre tradiţii, despre rost, despre ea, despre noi, despre cât de important e să investeşti în copii, despre joc şi joacă, despre fusion old-new... Când a venit vorba despre mâncare, în special de sarmale şi salată de vinete,  ne-am mutat poveştile la Casa Terra! Şi am contiunat cu  The Bucharest Lounge, demersul ei  însolit şi temerar de a prezenta lumii partea frumoasă şi pozitivă a ţării noastre, cu esenţa şi rosturile ei!  Despre cartea pe care o scrie, în care vrea să le descopere vesticilor comorile din Europa de Est ( în care foloseşte ca exemplu pentru acest colţ de lume: România ei frumoasă) Despre proiecte comune, mărţişoarele româneşti şi brăţările tradiţionale suedeze, din piele de ren, brodate cu fir de argint. Despre bunicii noştri şi înţelepciunea lor bătrânească, despre tatăl ei, sami, care a învăţat-o să iubească natura şi oamenii ( aceşti SAMI sunt indigeni, un fel de indienii din America! Ei au fost primii acolo şi au drepturi speciale. Sami sunt răspândiţi pe tot teritoriul Suediei, Norvegiei şi Finlandei. Au dreptul să stea unde vor şi dreptul la liberă circulaţie. Forma ochilor Yvettei e alungită, ca de ... eschimos! Acestor Sami nu le place să fie comparaţi cu eschimosii, am făcut asta doar pentru a înţelege mai bine povestea acestui neam de oameni  din care se trege un ambasador special al României în lume)

Am povestit despre hotărârea ei de a trece pe lista sa de recomandări şi Ţara Făgăraşului. Pentru oamenii de aici, locurile, vorbele, pânzele, mâncarea, bisericile vechi, bucăţelele de zid şi mai ales colecţia noastră de poveşti, care a mişcat-o până înspre lacrimă!

Yvette în tricoul ei MÂNDRA CHIC

Yvette a crescut în Lapland, Suedia. A  studiat la Universitatea Umeå ( limbi străine, pedagogie, media şi jurnalism) apoi s-a mutat în  La Réunion - pentru că visul ei era să trăiască pe o insulă unde să se danseze salsa şi să aibă nisip în păr după o zi de stat la plajă. Acum locuieşte în Danemarca! Călătoreşte mult. De acasă, din ţara lui Moş Crăciun, la o insulă tropicală pierdută în Oceanul Indian, apoi în Norvegia, până în zone cosmopolite precum Copenhaga, Londra, Aix-en-Provence. Şi totuşi, Yvette a făcut o pasiune specială pentru România!  Poartă ii, batice şi tot felul de elemente din costumul popular românesc într-un fusion old / new special! Iubeşte oamenii, peisajele, înţelepciunea veche şi mâncarea românească! 

......................................

Am povestit în engleză, dar a folosit foarte multe cuvinte româneşti, ori de câte ori avea ocazia!  Are două  vorbe pe care le iubeşte fără drept de apel: dor şi suflet! Mai nou şi primăvară! :) Mi s-a părut fascinant faptul că un cetăţean al „statului global” are setat ca reminder în calendarul personal, ca sărbătoare a dragostei, Dragobetele nostru românesc. Fiind un om care iubeşte poveştile, s-a îndrăgostit de cea a frumosului flăcău al Babei Dochia, în defavoarea Sfântului Valentin... Nu îmi aduc aminte de când nu am mai povestit cu un român care să vorbească atât de frumos despre ţara asta, oamenii ei, lucrurile bune, iile româneşti, mâncarea şi vorbele noastre dragi! Parcă era cineva plecat în lume din Boholţ, de undeva de peste Olt, cineva în al cărui ADN e ceva românesc! M-am ruşinat de milioanele de români care nu ştiu, nu pot, sau pur şi simplu nu vor să facă asta! E atât de simplu, de frumos şi cu vibraţii atât de pozitive, de nu îţi mai trebuie reţetă de la psiholog sau psihiatru o lungă perioadă de timp!

...........................

Una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste între o femeie, un bărbat şi o lume fascinantă clădită în jurul Dunării, Carpaţilor, Nistrului, Mării Negre, căreia într-un timp îi spunea Dacia, iar de ceva vreme bună.... ROMÂNIA!  

......................................

Yvette a venit în România pentru prima oară în 1985, la Mamaia,  într-o vacanţă de două săptămâni, cu părinţii şi bunicii.  A fost o experienţă inedită pentru ea, era soare, plajă, oameni care încercau să îi convingă să le vândă tot ce aveau pe ei,  prietenoşi...

Avea 13 ani! Într-o seară s-a trezit cu un grup de băieţi români care ieşiseră la agăţat suedeze! Au povestit mai bine de 4 ore! Cu Mihai a corespondat apoi până în 2011.  La început prin scrisori de mână! Câte una pe lună... Prima ei depeşă s-a oprit la cei de la Securitate! Dar a insistat! Mihai ne povesteşte şi el cum veneau scrisorile desfăcute, cum îl teroriza locotenetul Păuneţ, îl iscodea despre suedeza care îndrăznea să îi spună că Mr. Caeucescu  nu este chiar cea mai bună soluţie şi că ar fi minunat dacă ar putea să iasă, să vadă lumea cu mixul ei de culturi şi civilizaţii! Sute de scrisori în care îşi făceau confidenţe legate de  proiecte, împliniri şi neîmpliniri, viaţa amoroasă,  vise... Ea îi trimitea pachete cu haine chic, îi făcea selecţii de muzică internaţională, cărţi. Doar unul singur a ajuns la el: conţinea un poster cu un peisaj din California şi o casetă cu muzică. 

S-au revăzut prima oară abia peste 26 de ani. Era anul Domnului 2011! În aeroport s-au ţinut în braţe mai bine de 30 de minute, până a venit cineva de la pază şi i-a întrebat dacă au nevoie de ajutor, dacă li s-a făcut rău, sau s-a întâmplat ceva. Aşa a început, sau, mai bine spus, reînceput totul. Una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste între o femeie, un bărbat şi o lume fascinantă, clădită în jurul Dunării, Carpaţilor, Nistrului, Mării Negre, căreia într-un timp îi spunea Dacia, iar de ceva vreme bună.... ROMÂNIA!  
....